
Transylvania Zen Fest este primul eveniment din Transilvania care se bazează pe un concept nou de dezvoltare personală și care pune accent în primul rând pe dezvoltarea spirituală a fiecărui participant. Prin intermediul acestui festival oamenii sunt invitați să își cunoască emoțiile, să-și dezvolte puterea interioară și să descopere cum pot să atingă echilibrul dintre Minte-Trup-Suflet. Transylvania Zen Fest are ca și scop principal educarea publicului în domeniul dezvoltării personale și își propune să schimbe percepția oamenilor asupra vieții ajutându-i să-și descopere echilibrul și armonia interioară.
Primele două ediții ale festivalului s-au bucurat de un real succes, având peste 250 de participanți și 29 de speakeri. Experiențele oferite de acest eveniment sunt unice, iar speakerii reușesc să transmită emoții și stări autentice participanților, îi învață cum să-și descopere puterea interioară și să-și canalizeze toate aceste forțe pentru a schimba ceva în jurul lor. De asemenea, participanții sunt învățați prin tehnici și mijloace specifice cum să identifice toate stările emoționale pe care le trăiesc și șă-și gestioneze aceste stări în vederea obținerii unor rezultate pozitive. Nu în ultimul rând, se pune accent și pe dezvoltarea armonioasă a corpului, persoanele prezente la acest eveniment au parte de workshop-uri și prezentarea de informații esențiale pentru a avea un trup armonios și sănătos. Prin îmbinarea tuturor acestor tehnici și modalități se dorește promovarea unui stil de viață echilibrat, atât la exterior, cât și în interiorul nostru.
Transylvania Zen Fest 3.0 este a treia ediție a festivalului, ce va avea loc pe parcursul a două zile, în 28 și 29 martie la International Ballroom din Cluj-Napoca. Acest eveniment își propune să ofere participanților o experiență altfel a dezvoltării personale și spirituale, punându-le la dispoziție resursele necesare acumulării de cunoștințe în ceea ce privește dezvoltarea și cunoașterea lor mentală, fizică și spirituală. Festivalul este dedicat tuturor pasionaților și curioșilor care doresc să-și descopere sufletul și trupul și să afle cum să-și folosească toate trăirile, emoțiile și stările de spirit într-un mod constructiv.
Speakerii prezenți la eveniment vin din cele 3 direcții pe care se bazează conceptul, Minte-Trup-Suflet. Pentru a oferi un plus de valoare celor prezenți, Zen Fest a încercat să acopere pe cât posibil cele 3 direcții esențiale, astfel că vor fi prezenți la eveniment: maeștrii de yoga, doctori în psihologie, astrologi, nutriționiști, coach, NLP Rezonance, practicieni Tetha Healling, Vindecare Reconectivă, EFT – thenici de eliberare emoțională, Access Bars, Bowen și mulți alții.
Pe lângă toate aceste lucruri, participanții vor avea parte și de numeroase surpize din partea organizatorilor, prima dintre ele va fi un Târg de Holistică în cadrul evenimentului Transylvania Zen Fest, în cadrul căruia vor fi prezentate informații și se vor putea experimenta numeroase produse terapeutice.
Planuri de viitor pentru Zen Fest? Absolut. Obiectivele au fost setate, iar acum se lucrează intens pentru atingerea și perfecționarea lor. Transylvania Zen Fest dorește să ajungă în alte 3 orașe mari din țară și să aducă zâmbetele pe buzele tuturor participanților. Și cum procesul de învățare nu se oprește niciodată, organizatorii doresc să educe un număr cât mai mare de oameni și să creeze o comunitate ZEN, atât la nivel local, în Cluj-Napoca, cât și la nivel național.
Mai multe informații, poze și detalii suplimentare pot fi accesate pe site-ul oficial al evenimentului http://zenfest.ro/ și pe pagina oficială de Facebook https://www.facebook.com/zenfestival