MONEY MASTERCLASS 2

June 25, 2015

June 25, 2015

02:49 To 02:49

Bucuresti

are you going to attend MONEY MASTERCLASS 2?
Yes, I am  No one is attending yet.

Event Description

Salut, 

Sunt Andy Szekely, autorul acestui program de training. Pentru început, vreau să îţi spun că am ajuns să concep acest program intensiv de training de 4 zile după 5 ani în care am ieşit, eu însumi, din ”Cursa Şobolanului”. 

Cum am făcut? 

Nu m-am luat după nicio carte sau autor, în mod particular, ci am conceput propriul meu sistem automat de prosperitate, după ce am studiat 18 luni, intensiv, acest domeniu. 

Apoi, vreme de 3 ani și jumătate l-am aplicat pe propria piele şi am constatat că funcţionează. 

Pasul următor a fost să îl verific cu alţi oameni prosperi din România, care mi l-au validat. Patru dintre ei sunt co-traineri împreună cu mine în acest program. 

Cam asta e povestea simplă şi adevarată. 

Îţi ofer rezultatul, în 4 zile de training condensat! 

Descoperă setul complet de principii şi abilităţi care îţi aduc o viaţă prosperă şi te scot din „Cursa Şobolanului”, cu ajutorul unui sistem inteligent, nu miraculos. 

„Când faci doar ce TREBUIE sau doar ce ţi s-a spus, uiţi să faci acel lucru din plăcere şi pasiune, care să aducă şi profit şi care să crească şi calitatea vieţii”. 

Despre aceasta, Robert Kiyosaki, autorul de renume mondial în domeniul succesului financiar, spune că suntem prinşi în ”Capcana Şobolanului”. 

Dar poţi evada! La MONEY MASTERCLASS CITYCAMP înveţi cum. 

Poţi să-ţi organizezi finanţele eficient şi să dobândeşti prosperitatea pe care ţi-o doreşti, în cel mai scurt timp posibil. 

Nu e despre a munci mai mult pentru a câştiga mai mult. 
Şi 
Nu e despre a economisi. Ci, DESPRE A CREŞTE CALITATEA VIEŢII.

 

Detalii suplimentare: http://citycamp.ro/mm/

Organizers

Visited 209 times, 1 Visit today

Related Event

Asociația Tineretul ONU din România, filiala Cluj dorește să aducă în fața cetățenilor clujeni un eveniment care să prezinte modul în care acționeaza forțele de menținere a păcii ale ONU. Vă invităm luni, 30 MAI în AULA FERDINAND a Institutului de Istorie cu ocazia Zilei Internaționale a Căștilor Albastre ale… Read more…

June 25, 2014

On the 26th of June, 2014, join us in Bucharest for THE FIRST EVENT in Romania dedicated to those who dream, create and manage great events. EVENTHEROES is all about great events and the stories behind them, it’s an unique opportunity to develop your skills or build up your inspiration… Read more…

Evenimentele 11even Experiences sunt evenimente care pun accent pe experiente de viata, oameni, modele, informatii si idei. In cadrul evenimentelor 11even aducem in acelasi spatiu persoane care au trecut prin experiente deosebite care merita impartasitecu oameni aflati in cautare de exemple practice si relevante pentrudezvoltarea lor personala si profesionala. Pornind de… Read more…

Toamna aceasta CODECS organizeaza a doua sesiune de examene IASSC pentru certificare Lean Six Sigma la sediul sau din strada Agricultori 37 – 39, Sector 2, Bucuresti. Aceasta sesiune va include atat certificarea international pentru Lean Six Sigma Green Belt cat si pentru Yellow Belt si va avea loc pe…

January 24, 2016

Găsește-ți echilibrul, evită amânarea, lucrează inteligentși bucură-te de rezultatele pe care le obții Programul este pentru tine dacă:✔ Ai nevoie de mai multă atenție și putere de concentrare, ca să îți duci la bun sfârșit proiectele✔ Îți dorești mai multă claritate în stabilirea obiectivelor pe termen scurt, mediu și lung✔… Read more…