Învață succesul!

May 25, 2015

May 25, 2015

19:00 To 21:00

Traian 107, în curtea din spate, sus, la mansardă, Bucharest, Romania

are you going to attend Învață succesul!?
Yes, I am  No one is attending yet.

Event Description

Ce ?
De câte ori nu ţi-ai spus aşa: Gata, de mâine mă las de fumat. Ori: De luna viitoare îmi pun deoparte bani pentru vacanţe. Sau: De la anul, stau mai mult timp cu familia, ies mai des cu prietenii la o obere sau o cafea. Sau, de câte ori nu ţi-ai propus: De luni merg la sală.

Nu a trecut nici o zi, sau, într-un caz mai fericit poate o săptămână, si te trezeşti renunţând, cu dezamagire. Nu-i nimic, 25 la sută dintre cei care-şi fac astfel de planuri, ajung să-l abandoneze după prima săptămână. Nu ai niciun motiv de vinovaţie nici dacă renunţi după 6 luni la rezoluţie. În situaţia asta se află 60% dintre cei care îşi fac vreodată astfel de promisiuni către sine. Şi totuşi, cum poţi reuşi?

Strategiile de setare a obiectivelor îţi pot asigura succesul. E ca atunci când vrei să pleci într-o călătorie: îţi stabileşti mai întâi destinaţia, construieşti un plan detaliat al călătoriei, apoi te bucuri de drum. Asta te invit să facem împreună pe parcursul celor trei ateliere, bazate pe învăţare experienţială şi tehnici de coaching. Practic, vei căpăta ustensilele de care ai nevoie pentru a-ţi duce la îndeplinire orice obiectiv îţi pui în minte.

Cu cine?
Sunt Marinela Raţă, om: perseverentă, jucăuşă, învăţăcel constant despre viaţă, iubitoare de oameni, talentată în a-i motiva pe ceilalţi. Sunt şi consilier pentru dezvoltare personală, certificat de ANC, trainer acreditat de CNFPA (actualul ANC), cu expertiză în soft skills – comunicare, public speaking, atitudine pozitivă, teamplaying; facilitator teambuilding din 2011, cu expertiză în analiza dinamicii de grup, comunicare în echipe, închegarea şi motivarea echipelor, jurnalistă cu 15 ani experienţă în presa audiovizuală, print şi online, licentiată în jurnalism (Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi), master în comunicare audiovizuală (SNSPA).

Cu ce?
O ţinută comodă, un obiectiv clar pe care vrei să îl îndeplineşti şi motivaţia de a reuşi.

Când?
Luni@incubator107 , 11 Mai de la 19:00 la 21:00
Luni@incubator107 , 18 Mai de la 19:00 la 21:00
Luni@incubator107 , 25 Mai de la 19:00 la 21:00
Unde?
Atelierul se ţine în mansarda noastră din str. Traian 107 (Zona Hala Traian), sector 2, București. Dacă nu ştii deja, află cum să ajungi: http://bucuresti.incubator107.com/contact.html.

Cum?
Înscrierea la atelier se face online. Apasă cu curaj aici http://bucuresti.incubator107.com/workshops/1233 înscrie-te şi vino la atelier! Scrie-ne sincer de ce vrei să vii, zi-ne de unde ai auzit de noi și lasă-ne numărul tău de telefon.

Donaţia ta ajută incubator107 să supravieţuiască și ne încurajează meşterul. Sugerăm o donație de 30 lei pentru fiecare întâlnire și 20 lei pentru studenți și liceeni.
Dacă nu vă puteți permite, nu stați departe, ne puteți ajuta în alte feluri: să promovăm în companii Programul de descoperire a pasiunilor, să închiriem mansarda pentru alte traininguri sau evenimente, să atragem sponsorizări sau să umplem pur și simplu mansarda de bucurie – http://bucuresti.incubator107.com/colaborari.html

Organizers

Visited 337 times, 1 Visit today

Related Event

21 Februarie: Curs Mastering Public Speaking București http://www.amaliasterescu.ro/evenimente/curs-mastering-public-speaking-bucuresti/

Practic, dupa acest curs de vanzari vei obtine: Strategii practice de crestere a valorii vanzarilor efectuate; Tactici de abordare a diferitelor tipuri de clienti; Tehnici de prezentare eficienta a produselor si serviciilor oferite; Pasi concreti pentru definirea unui set de argumente de vanzare convingatoare; Strategii de efectuare a concesiilor pe parcursul vanzarii;… Read more…

April 7, 2016 To April 9, 2016

Bine ați venit în minunata lume a Vindecării Theta (ThetaHealing®)!Vă spunem “Bine ați venit” la cursul nostru, știind că fiecare dintre noi este aici pentru a-și urma propria cale. Să știți că participând la cursul ADN 2, lumea dumneavoastră urmează să se deschidă în multe dimensiuni ale viziunii. Vindecările și… Read more…

Evenimentele 11even Experiences sunt evenimente care pun accent pe experiente de viata, oameni, modele, informatii si idei. In cadrul evenimentelor 11even aducem in acelasi spatiu persoane care au trecut prin experiente deosebite care merita impartasitecu oameni aflati in cautare de exemple practice si relevante pentrudezvoltarea lor personala si profesionala. Pornind de… Read more…

May 17, 2016 To July 4, 2016

De foarte multe ori pe parcursul vieții întâmpinăm anumite blocaje sau probleme cărora le dăm atâta putere, încât uităm apoi că tot noi suntem cei care deținem și cheia rezolvării. Dacă: *ți s-a întâmplat vreodată să stagnezi din cauza unui lucru despre care ți-e greu să vorbești pentru că ai… Read more…