Atelier – “Omul cat traieste invata!”

June 3, 2014

June 3, 2014

17:00 To 21:00

are you going to attend Atelier - "Omul cat traieste invata!"?
Yes, I am  No one is attending yet.

Event Description

Esenţa cunoaşterii constă în procesul cunoaşterii – un atelier în care punem în practică experienţele de învăţare prin care „învăţăm să învăţăm”!
„Omul cât trăieşte învaţă!”, „Ai carte, ai parte!”, „Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!” sunt numai câteva din zicalele şi îndemnurile cunoscute care pun în evidenţă importanţa educaţiei continue pe tot parcursul vieţii.
Conceptul de „lifelong learning” relevă faptul că învăţarea programată nu se opreşte odată cu finalizarea studiilor şi ea continuă pe tot parcursul vieţii. În mod voluntar şi automotivaţi, „învăţăm să învăţăm”, adică alegem competenţele pentru dezvoltarea noastră în direcţia pe care ne-o dorim, folosim strategii proprii de învăţare şi ne monitorizăm şi evaluăm procesul de învăţare.
Un prim pas esenţial în dezvoltarea învăţării pe tot parcursul vieţii este facilitarea procesului metacogniţiei – gândire cu privire la procesul de cunoaştere –, care se referă la „gândirea de ordin superior, care implică un control activ al proceselor cognitive implicate în învăţare”.
Şi pentru că: „Ştii mai mult decât crezi că ştii, aşa cum ştii mai puţin decât vrei să ştii” (Oscar Wilde), te invităm într-o nouă experienţă de învăţare! 

Ce obţii la finalul acestui atelier?
• „înveţi să înveţi” prin experienţe concrete de lucru
• îţi evaluezi comportamentele şi atitudinea faţă de procesul de învăţare
• construieşti un plan pentru dezvoltarea ta personală şi profesională

Când şi unde se va întâmpla?

În seara de 3 iunie 2014, între orele 17.00-21.00, în Cluj la Club HUB, Str. Pitești nr.19, si la sediul Avalon Management, str. Teodor Ştefănescu nr. 1, sector 3, Bucureşti.

Pentru mai multe detalii şi înscrieri, ia legătura cu noi:

Cluj:
Trainer șl consultant 
Monica Mureșan
Mobil: 0728 287 287
e-mail: monica.muresan@business-development.ro

Bucuresti
Alina Stancioiu
Mobil: 0740 279 944
e-mail: contact@avalonmanagement.ro

Organizers

Visited 479 times, 1 Visit today

Related Event

Programul se desfăşoară pe durata a 7 zile, dintre care 2 zile de pregătire teoretică, în care vor fi descrise tehnici şi modalităţi de Customer Experience Management în cadrul cursului susținut de trainerul Mihai Mătieș, şi 5 zile de practică, în care participanţii la proiect vizitează o serie de companii… Read more…

Orice tânăr ar trebui să poată să fie activ în societate și să profite de oportunitățile acesteia. Fie că vorbim de găsirea unui loc de muncă, participare la viața democratică, menținerea unui stil de viață sănătos, accesul la o locuință sau accesul la evenimente culturale și sociale, tinerii trebuie să… Read more…

April 27, 2014

16:30 To 19:30

Când? Luni, 28 aprilie Unde? TechHub Bucharest (Str. Nicolae Filipescu nr. 39-41, etaj 1)   Cu cine?   Daniel Dragomir, Co-Fondator şi CEO TechHub Bucharest Antreprenor cu experienţă în vânzări, marketing şi project management, Daniel Dragomir este Co-Fondator şi CEO TechHub Bucharest, primul spaţiu de co-working din România adresat exclusiv profesioniştilor în tehnologie,… Read more…

Practic, dupa acest training de public speaking, vei obtine: O strategie pentru construirea unei prezentari sau a unui discurs; Instrumente pentru a formula un mesaj catre publicul tinta; Tehnici concrete pentru realizarea unei prezentari de impact; Metode de stapanire a emotiilor si a stresului; Parghii pentru a transmite un mesaj important;… Read more…

March 28, 2015

07:00 To 15:00

Uneori pare confuz și dificil demersul pe care trebuie să-l desfășori pentru a porni pe un drum diferit. Într-adevăr, schimbarea carierei nu se întâmplă peste noapte, ci implică scopuri bine definite și multă muncă. Te invit la workshopul „Fii leaderul propriei cariere” pe 29 martie pentru a învăța pașii pe… Read more…