Organizația Studenților pentru Turismul Românesc vă așteaptă să luați  parte la cea de-a VIII-a ediție a spectacolului caritabil “Care-i fruntea?”  desfășurat în Aula Mare a Facultăţii de Știinţe Economice și Gestiunea  Afacerilor din data de 10 decembrie!

Scopul evenimentului este de a promova tradițiile autentice românești  prin aducerea în fața publicului a ansamblurilor si interpreților de muzică populară,  precum ansamblul Mugurelul și Bogdan Toma dar și un mic spectacol de colinde și obiceiuri din diferite zone ale țării (Ardeal, Banat, Bucovina),  pus în scenă de către voluntarii echipei OST.

Cei dornici de a lua parte la o seara de colinde  însoțite de atmosfera plăcută a șezătorilor din trecut și de a gusta la final  din sarmale, cozonaci și alte produse tradiționale, sunt așteptați la acest  eveniment de la ora 18:30. Ca în fiecare an, în spatele acestui spectacol  este și o misiune aparte. Am organizat o licitație de produse tradiționale care  va avea loc la în timpul spectacolului din 10 decembrie, prin care încercăm să  adunăm fonduri.

Desigur, cu ajutorul sponsorilor, noi, Organizația Studenților  pentru Turismul Românesc ne propunem să ajutăm o familie săracă  județul Cluj. Organizația Studenților pentru Turismul Românesc își propune  să susțină aceast caz social și cu ajutorul sponsorilor să îi ajute din punct de  vedere financiar.

http://www.osturism.ro/

afis CF