, evenimentebiz

În România anului 2016, companiile au chef și potențial de afaceri

EY_A vision for growthÎn economie, există puține instrumente precise pentru măsurarea viitorului, evoluției, tendințelor. Ele variază de la studii mai mult sau mai puțin calibrate până la modele econometrice sofisticate, dar fiecare instrument are premisele lui și clauze de exonerare, adică ipoteze care dacă se mențin pot confirma sau infirma concluziile. Iar în cazul neconfirmării, glumind, putem spune că inevitabil se ajunge la definiția data de cineva celor care fac prognoze: ,,un economist este cel care îți poate spune mâine, din ce motive ceea ce a prezis ieri nu s-a întâmplat astăzi’’. Pentru că economia este și o sumă de percepții. Cu cât percepțiile sunt mai ancorate în economia reală, mai fundamentate, mai relevante și precise, cu atât rezultatul lor poate fi mai util societății economice în general.

Puțini știu că, în lume, unele Bănci Centrale aleg, spre exemplu, să calibreze sau să ajusteze prognozele oficiale de inflație, care derivă din modele complicate, cu rezultatele percepțiilor agenților economici, percepții care pot reprezenta până la 50% din prognoza oficială. De aceea, percepțiile și sentimentul de afaceri sunt extrem de importante și, atunci când sunt exprimate de persoane cheie, cu răspundere, din economia reală, au un grad maximal de certitudine. Iar în cazul studiului ,,A vision for growth’’ realizat EY România în parteneriat cu Doingbusiness.ro, cred că vorbim despre unul dintre cele mai puternice instrumente care măsoară percepția și conturarea mersului economiei pe termen scurt.

De ce ,,A vision for growth’’ este ,,STUDIUL’’

Pentru că reușește ce nu a mai reușit niciun alt studiu de până acum: explorează și centralizează percepțiile unui număr impresionant de manageri de vârf (421) din companii cu relevanță pentru întreaga economie a României. A vision for growth nu face doar atât: se diferențiază pentru că are utilitate imediată – se referă la mersul economiei în perioada imediat următoare, spre deosebire de majoritatea studiilor care oferă prognoze și percepții pe termen mediu și lung. Este un adevărat barometru relevant pentru sentimentul de afaceri, pentru că da, în economie, sentimentul este parte importantă din ceea ce se va întâmpla.

Desigur, profitul rămâne cel mai important rezultat așteptat de către companii, respectiv maximizarea lui. Dar și aici A vision for growth arată ceva în plus: în debutul lui 2016, satisfacția clienților, așa cum o măsoară și o definesc companiile, a ajuns la cea mai înaltă pondere în măsurarea succesului de către companii: 83% față de 72% în 2015.

Este definitoriu să menționăm că rezultatele financiare au avut un soi de aterizare bruscă în percepția managerilor de vârf în măsurarea succesului unei companii: în 2014, rezultatele financiare contau pentru 96% dintre managerii chestionați. Acum, ponderea a scăzut la 68%, în timp ce, așa cum am arătat, satisfacția clienților ca măsură a succesului contează din ce în ce mai mult.

Studiul este despre creștere. 42% dintre companiile care au răspuns nu numai că văd o creștere în 2016, dar o văd și semnificativă: între 10% și 30% majorare a cifrei de afaceri dar și a profitului cu procente similare. Un alt element cheie descoperit de studiu este că aproape o treime dintre angajați (32%) vede creșteri decente ale cifrei de afaceri: între 5% și 10%.

Este ajustarea forței de muncă/restructurarea o chestiune care ține de trecut?

 

Bazându-se pe propriile percepții, planuri de afaceri pentru 2016 și măsurarea forței de muncă, managerii intervievați spun: da, categoric. 20% dintre ei nu se așteaptă la creșterea forței de muncă angajate – adică a fost atins platoul optim de forță de muncă angajată prin restructurare. Dar 35% prevăd sporirea forței de muncă angajată, cu procente cuprinse între 1% și 5%. Și asta nu este totul: 36% dintre managerii intervievați văd o creștere a numărului de angajați cu procente cuprinse, atenție, între 5% și 30%. Într-un limbaj mai puțin tehnic, asta înseamnă că în România anului 2016, companiile au chef și potențial de afaceri, care se va translata într-o angajare suplimentară de forță de muncă.

Percepția managerilor intervievați se pliază perfect pe raționamentul economic: mai mult business și mai multă forță de muncă angajată trebuie să se reflecte și în competiția pe forța de muncă existentă deci într-o majorare a veniturilor salariale. Iar A vision for growth confirmă acest lucru: 44% dintre managerii intervievați se așteaptă la o creștere a veniturilor salariale cu 1% până la 5%,  iar mai mult de 120 de manageri dintre cei chestionați (31%) văd majorări cuprinse între 5% și 10%. 50 de manageri cred că în business-urile lor, majorările de salarii vor înregistra procente mari de 10%. Este extrem de important să menționăm că aproape nimeni nu vede o reducere de salarii în 2016, cei mai ,,pesimiști’’ manageri din acest punct de vedere (13%) așteptându-se la stagnare.

Probabil suma percepțiilor acestui extrem de complex și puternic instrument de măsurare a sentimentului de afaceri este cel mai mai bine exprimată de cum văd managerii intervievați mersul imediat al economiei. Adică de nivelul de încredere spre un mers bun al economiei în 2016.  A vision for growth arată că  63% dintre cei intervievați sunt încrezători, foarte încrezători și extrem de încrezători. O treime dintre repondenți manifestă ,,o oarecare încredere’’ și numai 5% dintre manageri nu sunt deloc încrezători într-un mers pozitiv al economiei în 2016.

Studiul A vision for growth, realizat de EY România în parteneriat cu Doingbusiness.ro în perioada 26 ianuarie – 8 februarie 2016 reflectă răspunsurile primite de la 421 de manageri din cele mai mari companii care operează în România. 40% dintre cei intervievați își raportează afacerile la București, 7% la Cluj și 6% la Ilfov. 13% dintre companiile intervievate au afaceri anuale de peste 100 de milioane de euro, 10% între 50 și 100 de milioane de Euro, 63% între 1 și 50 de milioane de euro și 14% au înregistrat în 2015 cifre de afaceri mai mici de un milion de euro. Studiul, în intregime, poate fi găsit aici: www.doingbusiness.ro

EY_A vision for growth_RO 2016